Daniel Pavel, moderatorul emisiunii Survivor România, a povestit despre drama prin care a trecut în urmă cu mai bine de opt ani. A trecut prin clipe cumplite.
Prezentatorul emisiunii Survivor România, de pe ProTV, a fost invitat recent de către Cătălin Măruță, pentru a vorbi în cadrul podcastului său. Acceptându-i invitația, Daniel Pavel și-a deschis sufletul și a povestit despre cea mai grea perioadă a vieții sale.
Daniel Pavel a povestit că în anul 2014, mama sa a murit din cauză că avea cancer la sân. Femeia fusese diagnosticată în anul 2009 cu această boală, luase tratament, se operase și se luptase din greu pentru a scăpa de ea. Cu toate acestea, la o distanță de 5 ani, cancerul a recidivat, iar corpul femeii nu a mai rezistat.
”Acum șapte ani, în 2014, a fost un cancer, s-a luptat mult cu el. A avut încredere în sistemul medical, nu ne-am înșelat, a luptat. A fost o experiență grea.
Am plâns atunci cum urma să mai plâng de puține ori. Mama a fost mereu o prezență delicată, fragilă, puternică, dar pe care viața a luat-o prima.
A avut cancer la sân care a recidivat. S-a operat, a revenit după 5 ani. E pragul peste care e bine să treci, cinci ani, exact în buza a revenit si asta a fost bătălia finală”, a mărturisit Daniel Pavel în cadrul podcastul lui Cătălin Măruță.
La scurt timp după moartea mamei sale, Daniel Pavel a luat o decizie radicală. Mai exact, prezentatorul TV s-a mutat în Viena, unde a început să lucreze ca redactor șef la o revistă. Realizatorul TV și-ar fi dorit foarte mult ca cea care l-a adus pe lume să-l vadă pe sticlă, la cârma emisiunii de la Pro TV, unde este moderator pentru al doilea sezon.
”Ar fi fost minunat să mă vadă aici, la Survivor. Eu am plecat la Viena imediat după, așa a fost conjunctura.
Nu a fost un boost, e o suferintă asupra căruia ar fi trebuit să mă aplec mai mult”, a mai adăugat Daniel Pavel în interviul acordat lui Cătălin Măruță, pe Youtube.